În celelalte două meciuri disputate miercuri, Forestierul Frumosu a trecut în deplasare de Sporting Poieni Solca, cu 6-1, în ...
Primăria Rădăuți și Consiliul Local Rădăuți au aprobat în proiectul de buget pentru anul 2025 obiectivul de investiții ...
Biroul vamal și de protecție a frontierelor (CBP) arată că, până în prezent, în anul fiscal 2025, au fost confiscate la frontierele SUA mult mai multe ouă și produse conexe decât opioidul sintetic ...
CSU Suceava a bifat a 18-a victorie consecutivă în Campionatul Național de handbal masculin pentru tineret, după ce s-a impus miercuri, pe teren propriu, în fața celor de la CSM Odorheiul Secuiesc, cu ...
Şomuz Fălticeni și Şoimii Gura Humorului se întâlnesc sâmbătă, de la ora 15.00, pe stadionul “Constantin Jamaischi”, în prima etapă din play-out-ul Ligii a III-a, într-un meci în care sunt puse în joc ...
Un exercițiu complex de intervenție a avut loc joi, 20 martie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din ...
Când vine vorba de spitale, gândurile noastre se îndreaptă adesea spre tratamente, doctori buni și condiții decente. Dar cât ...
Deputatul AUR de Suceava, Petru-Gabriel Negrea, a depus miercuri în Camera Deputaților o declarație politică prin care ...
În microbuz se aflau cinci persoane, toate conștiente și cooperante. Acestea au fost evaluate medical la fața locului, iar un ...
Testarea cu etilometrul a arătat o alcoolemie de 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, indicând un grad ridicat de ...
Sistemul E-Sigur prinde tot mai mulți proprietari de mașini care încearcă să scape de amenzile radar prin declarații false. Camerele performante montate pe trepiede nu doar că măsoară viteza, ci ...